Cine a fost Robinson Crusoe? (partea a II-a)

Corina Lesan la 29 January, 2008

Insula lui Robinson CrusoeÎn perioada cât se afla pe insulă, două vase acostează la ţărm, dar Alexander Selkirk evită îmbarcarea din cauză că erau corăbii spaniole, ceea ce însemna o soartă mai rea decât pe insulă. Va urca, abia la 2 februarie 1709, la bordul galionul Duke, comandat de capitanului Wooden Rogers, şi al cărui cârmaci este, culmea ironiei, nimeni altul decât William Dampier, fostul inamic al lui Selkirk, cel care îl lăsase pe insulă.

Se căsătoreşte cu o tânără văduvă bogată, iar după opt ani se reîntoarce în Lower Largo. Aici se întâlneşte cu Daniel Defoe, căruia îi va vinde manuscrisul cu însemnările sale despre întreaga poveste. Continuă să-şi petreacă timpul cu pisicile sale şi marinarii veniţi de pe mare, pomenind mereu că regretă plecarea de pe insulă şi reîntoarcerea  printre oameni.

Incapacitatea sa de a se adapta în mijocul semenilor şi spiritul de aventură nu-i dau pace. După doar câteva luni de la întoarcerea în satul natal se îmbarcă din nou, de aceasta data cu destinaţia Africa. Va fi ultima lui aventură, deoarece pe parcursul călătoriei moare din cauza febrei care afectase aproape tot echipajul vasului. În jurnalul de bord este consemnată aruncarea trupului său în mare, după vechile legi nescrise ale marinarilor.

După mai bine de două sute de ani de la moartea sa, pe 1 ianuarie 1966 insula pe care a trăit Alexander Selkirk timp de peste patru ani este denumită oficial “Insula lui Robinson Crusoe”, iar o altă insulă din arhipeleagul Juan Fernandez a primit numele de “Insula lui Alejandro Selkirk”. Se spune că un alt personaj abandonat în acel arhipeleag ca şi Alexander Selkirk ar fi fost un indian, al cărui nume european era Robin, şi care poate a fost tot o sursă de inspiraţie pentru personajul Vineri.

Actualmente, Insula lui Robinson Crusoe este declarată monument al biosferei. Printre plantele uimitoare de pe insulă este şi cel mai rar copac din lume: Dendroseris neriifolia specie din care mai există un singur exemplar. Acolo trăieşte o singură comunitate, un sat de pescari, cu o populaţie în jur de 600 de locuitori.

Nici un comentariu pana in acest moment.
Poti fi chiar primul foloseste formularul de mai jos.



Lasa un comentariu