Cine a fost, în realitate, Robinson Crusoe? (partea I)

Corina Lesan la 27 January, 2008

Monumentul închinat lui Alexander Selkirk, din în Lower Largo, localitatea sa natală,Majoritatea istoricilor consideră că celebrul roman „Robinson Crusoe” este inspirat dintr-un caz real, dar nu atât de romanţat-tulburător cum este cel creat de Daniel Defoe. De fapt, scriitorul nu făcuse nicio deplasare mai lungă decât cea din Londra până în Scoţia, dar a fost un culegător de poveşti, precum cele marinăreşti care circulau prin tavernele Londrei, unde de altfel l-a şi întâlnit pe cel care a inspirat personajul Robinson Crusoe.

Este vorba despre Alexander Selkirk, corsar de origine scoţiană, născut în 1676 în Lower Largo, un sat de pescari din Scoţia. În copilărie era un soi de copil-problemă care comitea diverse infracţiuni pe care biserica le considera scandaloase. După unul dintre acestea – se “expusese indecent “în timpul unei slujbe religioase – se îmbarcă pentru prima oară în viaţa sa pe o corabie. Devine în câţiva ani unul dintre cei mai cunoscuţi corsair ai flotei engleze, devenind comandantul galionul Cinque Ports, companionul navei de lupta Saint George. Urmează cîteva expediţii de capturare şi prădare a vaselor spaniole din Oceanul Atlantic, acţiuni deloc “ilegale” în acele vremuri.

Treptat Alexander Selkirk intră în conflict cu superiorul său, William Dampier-comandantul navei de luptă, ba chiar instigă de câteva ori echipajul să se răscoale împotriva lui Dampier. Pentru a se putea îmbarca pe un alt vas, insistă să fie lăsat să coboare pe prima insula întâlnită, alături de camarazii săi loiali. Dampier îi împlineşte dorinţa, dar nimeni dintre camarazi nu merge cu el, aşa că rămîne singur pe o insulă din arhipelagul Juan Fernandez, aflat la 700 de kilometri de Chile.

Vor trece patru ani şi patru luni până va fi salvat de vasul Duke, comandat de capitanul Woodes Rogers. La început, în aşteptarea unui vas, Alexander Selkirk rămâne pe ţărmul insulei, hrănindu-se cu scoici şi ceva peşti, citind din Biblia aruncată de pe vas de camarazii săi şi neîndrăznind să înainteze în interiorul insulei de teama sălbaticilor sau a altor creaturi pe care el le credea ca există pe insulă. După ce vede că venirea vreunui vas este o şansă din ce în ce mai îndepărtată, se aventurează spre interiorul insulei, cu câteva obiecte luate de pe corabie: o muschetă, praf de puşcă, o trusă de tâmplărie, un cuţit şi câteva haine.

Nu dă nici peste sălbatici, nici peste cine ştie ce creaturi periculoase, ci peste un adevărat paradis ce-l va salva de la moartea prin inaniţie: insula se dovedeşte a fi o uriaşă colonie de capre sălbăticite, lăsate probabil de primii navigatori europeni, precum şi o mulţime de copaci exotici ale căror fructe creşteau din abundenţă. Reuşeşte să-şi ridice două colibe şi un ţarc în care creştea capre. Singura problemă gravă era solitudinea, pe care o mai alină atunci când reuşeşte să domesticească câteva pisici.

Nici un comentariu pana in acest moment.
Poti fi chiar primul foloseste formularul de mai jos.



Lasa un comentariu