Bobby Fisher, aşa cum a fost

Corina Lesan la 19 January, 2008

Robert James “Bobby” Fischer, în 1972Ieri, marele şahist Bobby Fisher a încetat din viaţă, la vârsta de 65 de ani, în urma unei lungi suferinţe, la Reykjavik, în Islanda, unde trăia după ce, în 2005, a renunţat la cetăţenia americană, preluând-o pe cea islandeză.

S-a născut la Chicago, dar nu se ştiu date clare decât despre mama sa, Regina Fischer, o profesoară evreică de nationalitate germană. Ea l-a declarat ca tată al lui Bobby pe primul ei soţ, biofizicianul Hans Gerhardt Fischer, dar, în 2002, un biograf a descoperit că acesta nu intrase niciodată în SUA şi că adevăratul tată ar fi Paul Nemenyi, un evreu-maghiar. Pe când Bobby avea şase ani se mută la New York, împreună cu mama sa şi cu sora sa care îi dăruieşte de ziua lui prima cutie de şah. Peste un an se înscrie la Brooklin Chess Club, de unde începe cariera sa de şahist (la 16 ani părăseşte definitiv şcoala pentru a se dedica în întregime şahului). După multe titluri la juniori, la 18 ani joacă prima dată pentru titlul mondial, dar, după senzaţionale victorii în calificări, nu ajunge în finală.

La vârsta de 19 ani îşi anunţă retragerea din competiţiile şahiste, “din motive personale”: aderase la “Biserica Domnului din toata lumea”, o organizaţie care prevedea în scurt timp sfârşitul lumii. Totuşi, după un an reintră în competiţiile şahiste, dar nu în cele foarte importante, mulţumindu-se cu demonstraţii şi competiţii nesemnificative. În anul 1965 participă la turneul în memoria lui Raul Capablanca din Cuba, o participare la distanţă, prin telegraf, întrucât cetăţenii americani nu aveau voie să meargă în ţara condusă de Fidel Castro.

În anul 1972 joacă la camionatul mondial cu Boris Spasski. Premergător întâlnirii celor doi, meciul părea a fi anulat din cauza neînţelegerilor asupra locului de desfăşurare şi sumelor premiilor: Fisher voia în Yugoslavia, Spasski, în Islanda; Fisher cerea mărirea premiului. Un mogul englez a donat 125.000 de dolari, sumă ce a dublatpremiul (cel mai mare din istoria jocului de şah), ceea ce-l determină pe Fisher să accepte Islanda. A pierdut primele două partide: în prima jucând extrem de riscant, iar în a două nu s-a mai prezentat, ca semn de protest faţă de condiţiile de joc. Spasski nu voia să câştige prin neprezentare, aşa că a cceptat condiţiile puse de Fisher: confruntările să aiba loc fără public şi, mai ales, fără camere de luat vederi şi fotografi. Fisher a câştigat campionatul (a castigat sapte partide, a remizat unsprezece şi a pierdut doar una). Era primul şahist american ajuns campion mondial, devenind, pe fondul Războiului Rece, un erou prin victoria asupra unui rus. Din premiul primit a donat 61.000 de dolari bisericii din care facea parte, dar, spre sfârşitul anului a părăsit-o, dupa ce s-a aflat de scandalul sexual al căror protagonisti au fost conducătorii “Worldwide God’s Church”. A refuzat toate ofertele de a apărea în reclame, iritat de toată publicitatea din jurul numelui său. Pe 3 aprilie 1975, a pierdut titlul mondial în faţa lui Anatoli Karpov, deoarece a refuzat să participe din cauza faptului că nu i se respectau condiţiile, unele chiar bizare (persoanele care intră în camera de joc să aibă capul acoperit, întâlnirea să se desfăşoare până când unul dintre jucători obţine zece victorii, iar în caz de egalitate la nouă, el să rămână campion mondial, iar premiul să se împartă la doi).

Până în 1992, aproape 20 de ani, nu a mai participat la campionate de şah. Îi cere revanşa lui Boris Spasski, în meciul s-a jucat la Belgrad, deşi a fost avertizat că Iugoslavia era supusă la acea vreme unui embargo. Bobby Fischer a scuipat, în faţa camerelor de luat vederi, pe ordinul SUA de interzicere a meciului. Nerespectarea interdicţiei va determina urmărirea sa de către autorităţile americane. A castigat din nou, 10-5, cu 15 remize, dar în SUA il astepta un mandat de arestare

Deşi mama sa era evreică, a considerat atentatele de la World Trade Center ca pe “o veste minunată” şi a făcut comentarii antisemite extrem de violente, ceea ce nu făcea decât să-i înrăutăţească relaţiile cu autorităţile americane. În 1984 a solicitat editorilor “Enciclopediei Iudaice” să-i scoată numele din respectiva lucrare, susţinând că nu a fost niciodată evreu, ceea ce aceştia au şi făcut. A negat mereu existenta Holocaustului, ameninţând că “voi demasca evreii ca pe nişte criminali ce sunt (…) Statele Unite sunt o farsă controlată de aceşti jidani circumcişi”.

În 2004 a fost arestat pe aeroportul Narita din Tokyo, în timp ce se îmbarca pentru Manilla, deoarece folosea un paşaport american anulat. Urma să plătească pentru încălcarea embargoului din 1992. Japonezii nu l-au extradat, dar a stat un an în puşcărie. A cerut mai apoi azil politic în Germania şi Islanda. A obţinut cetăţenia islandeză în 2005 , unde a trăit până în ultima clipă.

Nici un comentariu pana in acest moment.
Poti fi chiar primul foloseste formularul de mai jos.



Lasa un comentariu