Supermaşina de 2 milioane de dolari

Corina Lesan la 28 December, 2007

Natalia SLS2, prima maşină de serie care costă 2 milioane de dolariCompania DiMora Motorcar şi-a propus să producă cea mai scumpă maşină de serie din lume: preţul va fi în jur de 2 milioane de dolari. Proiectarea ei este gata, iar acum compania se află în faza alegerii firmelor care vor furniza echipamentele necesare. Super-scumpa maşină va fi un super-sedan de serie, denumit Natalia SLS2 şi va beneficia de zeci de inovaţii, care nu au mai fost văzute niciodată până acum, pe o maşină de serie.

Iată o descriere a câtorva dintre noutăţile Nataliei SLS2:

  • Ştergătoarele HeatFlexx, concepute de către Von Stach Products, sunt electrice, încălzite şi fără ramă. Acest tip de ştergătoare ajută la topirea gheţii şi a zăpezii care se depun pe parbriz şi au fost prezentate pentru prima dată la saloanele SEMA şi APPEX
  • Motorul din aluminiu, V16 DiMora Volcano are cilindru variabil şi poate dezvolta 1200 de cai-putere.
  • Roţile vor fi de 24 de inch, îmbrăcate în pneuri flat-free
  • Saşiul şi caroseria vor folosi componente şi structuri aerospaţiale
  • 50 de sisteme din interiorul maşini vor controla toată dotarea electronică, inclusiv cele mai noi sisteme de navigaţie, comunicare şi entertainment
  • Climatizarea, ventilaţia şi aerul condiţionat vor fi controlate individual, de fiecare pasager
  • Temperatura în habitaclu se va păstra constantă câteva ore, chiar dacă motorul va fi oprit.
  • Scaunul din dreapta şoferului poate fi rotit la 90 de grade, dar şi reglat pe orizontală, spre dreapta, pentru accesul persoanelor cu handicap

Natalia va apărea spre sfârşitul anului 2008. 10 modele Natalia SLS2 au fost deja comandate de către Luxury Resort Villas – companie care deţine un lanţ format din 10 statiuni de lux în întreaga lume.

1 Comment so far

  1. mona February 9th, 2009 8:57
     

    ppf

    deci e cea mai tare masina sami traaaggg

    mi se pare ireala…..

    prea fainaaaaaaaaaaaaa

    norocos de ala care are asa cva…dak are cineva frate:)))

    ppff…deci MORTALA!!!!!!!!!!!

Lasa un comentariu