Despre doamna Benazir Bhutto

Corina Lesan la 28 December, 2007

Benazir BhuttoDoamna Benazir Bhutto a fost percepută în Pakistan, şi nu numai, drept simbol al luptei pentru democraţie şi al libertate, cu atât mai mult cu cât ţara sa a cunoscut multe regimuri militare la conducere.

 

Benazir Bhutto alături de copiii săiS-a născut în 1953, în provincia Sindh şi este fiica fostului premier Zulfikar Ali Bhutto, care a fost executat de un regim militar. Doi dintre fraţii ei au fost şi ei asasinaţi. Mama sa era iraniană de origine kurdă. A fost educată în SUA şi Marea Britanie – la Harvard a studiat politici de guvernare, iar la Oxford, filosofia, ştiinţele politice şi economia. S-a căsătorit, în 1987 cu Asif Ali Zardari, cu care a avut trei copii.

A fost prim ministru al Pakistanului de două ori: între 1988-1990 şi 1993-1996. Demiterea ei a fost de fiecare dată cauzată de acuzaţii de corupţie în care era implicat soţul ei.

Şi-a impus un exil în Dubai, de unde nu a încetat să critice regimurile militare din Pakistan, în special al lui Pervez Musharraf. S-a reîntors în şara sa după ce partidul său s-a înscris în alegerile legislative. Se bucura de un considerabil capital de popularitate printre pakistanezi, având mari şanse să redevină premier.

Nici un comentariu pana in acest moment.
Poti fi chiar primul foloseste formularul de mai jos.



Lasa un comentariu