Benazir Bhutto a fost asasinată

Corina Lesan la 27 December, 2007

Benazir BhuttoCu doar două săptămâni înaintea alegerilor legislative din Pakistan, Benazir Bhutto, lidera opoziţiei pakistaneze, a fost asasinată într-un atentat sinucigaş, în timpul unui miting electoral care se desfăşura la Rawalpindi.

Atacantul sinucigaş a deschis focul asupra vehiculului lui Benazir Bhutto, ca mai apoi să detoneze explozibilul ce-l avea asupra sa. Au mai murit cel puţin 14 persoane şi rănite alte 40. Bhutto tocmai părăsea mitingul în momentul în care s-a produs atacul şi a fost transportată la spital în stare de inconştienţă. A fost supusă unei intervenţii chirurgicale, dar a decedat la scurt timp.

Ministrul rus de Externe, Aleksandr Losiukov, a declarat că asasinarea lui Bhutto ar putea declanşa un val de terorism în Pakistan: “Un act terorist este un semn rău. Transmitem condoleanţe. În mod sigur acest eveniment va declanşa un val de terorism”.

După un exil voluntar ce a durat 8 ani, Benazir Bhutto se reîntorsese în Pakistan în luna octombrie a acestui an, tocmai pentru a candida la scrutinul din ianuarie 2008. Chiar la întoarcerea ei în ţară, în 18 octombrie, a fost atacată tot într-un atentat sinucigaş. Au murit atunci 139 de oameni, dar doamna Bhutto a supravieţuit, aflându-se într-un camion blindat.

Încă de la întoarcerea în Pakistan, Benazir Bhutto a fost arestată la domiciul, până la începutul lunii noiembrie, pe motiv că astfel ar fi evitate atacurile asupra sa. De fapt, ea era creditată cu cele mai mari şanse de a-l îndepărta de la conducere pe actualul preşedinte Pervez Musharraf.

Nici un comentariu pana in acest moment.
Poti fi chiar primul foloseste formularul de mai jos.



Lasa un comentariu