Furt la Muzeul de Artă din Sao Paolo

Corina Lesan la 22 December, 2007

Pablo PicassoDin Muzeul de Artă din Sao Paolo, Brazilia au fost furate două tablouri de mare valoare: “Portretul Suzannei Bloch”, pictat de Picasso în 1904 (din “perioada albastră” a pictorului) şi “Culegătorul de cafea”, al pictorului brazilian Candido Portinari, realizat în 1939. Primul tablou valorează cel puţin 50 milioane de dolari, iar cel de al doilea 5,5 milioane de dolari.

Comisarul Marcos Gomes de Moura este convins că furtul a fost realizat la comandă, de hoţi profesionişti, care, pentru a intra în clădire, au profitat de schimbarea echipelor de paznici. “Furtul a fost pus la cale de profesionişti, este posibil ca tablourile să se afle deja în mâinile unui colecţionar”, a declarat Marcos Gomes de Moura. Urmează ca poliţia să-i interogheze pe toţi cei 30 de angajaţi ai muzeului, în special paznicii. La jaf au participat trei persoane, o a patra rămânând în exterior pentru supravegherea zonei.

Imaginile surprinse de camerele de luat vederi arată că hoţii au intrat în muzeu pe poarta principală, la ora 5.09 dimineaţa, poartă pe care au deschis-o cu ajutorul unui cric hidraulic şi al unui cleşte – obiectele au fost găsite de poliţie la faţa locului. Totul nu a durat decât 3 minute, hoţii ieşind din muzeu pe unde au intrat, la ora 5.12. Acţiunea s-a petrecut la etajul doi al muzeului, în timp ce trei paznici se aflau la subsol, urmând să se efectueze schimbul de tură.

Nici un comentariu pana in acest moment.
Poti fi chiar primul foloseste formularul de mai jos.



Lasa un comentariu