Se scumpesc vizele pentru SUA

Corina Lesan la 15 December, 2007

Se scumpesc vizele pentru SUAPentru a mai compensa costurile mari ale măsurilor de securitate la frontieră, Departamentul de Stat al SUA a anunţat că, de la 1 ianuarie 2008, va fi majorat cu 30% preţul pentru vizelor de intrare în SUA. Astfel, o viză va costa 131 de dolari, faţă de 100 de dolari cât este în prezent.

Dacă cererea de viză a fost depusă înainte de 1 ianuarie, preţul ei va fi tot de 100 de dolari, cu excepţia cazului în care pentru acordarea vizei va fi nevoie de o întrevedere la consulat programată după 31 ianuarie 2008, caz în care costul vizei va fi cel nou, de 131 de dolari.

Viza pentru afaceri (tip B1) este acordată celor care doresc să meargă temporar in Statele Unite pentru a se angaja în tranzacţii de natură comercială, pentru a negocia contracte, pentru a participa la rezolvarea unor dispute juridice, pentru a se consulta cu asociaţii în afaceri, pentru a participa la convenţii, conferinţe sau seminarii de natură ştiinţifică, educaţională, profesională sau de afaceri, etc.

Solicitanţii de viză pentru afaceri trebuie să dovedească că vor părăsi Statele Unite la sfârşitul vizitei lor. În general, ofiţerii consulari doresc să vadă o scrisoare de la firma din România care să specifice scopul călătoriei solicitantului în Statele Unite şi, dacă este cazul, o scrisoare de invitaţie de la o firmă din SUA, o persoană de contact sau un omolog. De asemenea, ofiţerii consulari trebuie să ştie dacă solicitantul deţine fonduri adecvate pentru a evita munca ilegală pe perioada şederii în SUA, daca există un plan credibil de susţinere financiară pentru sine pe perioada cât va fi in SUA, daca deţine planuri de calatorie specifice şi realiste şi dacă există măsuri credibile de întreţinere a familiei ramase în România.

Viza pentru turism (B2) poate fi acordată persoanelor care doresc să meargă temporar în Statele Unite ale Americii cu scopul vizitării familiei, rudelor, prietenilor, cunostinţelor, sau pur si simplu pentru vizitarea SUA şi care dovedesc intenţia de revenire în ţară.

Viza pentru tratament medical nu este o viză specială, ea fiind obţinută în principal pe baza aceloraşi criterii pentru viza turistică, dar sunt cerute în plus anumite documente: o scrisoare de la un doctor şi/sau spital din Statele Unite care este dispus să efectueze actul medical respectiv şi o estimare a acestuia asupra costul tratamentului şi duratei prevazute actului medical respectiv. Mai sunt necesare şi dovezi ale capacităţii solicitantului de viză (sau a sponsorului acestuia) de a-achita costurile medicale şi cheltuielile asociate (dacă tratamentul medical este gratuit, atunci trebuie prezentată o scrisoare de la medicul/spitalul din SUA care asigura actul medical, pentru atestarea gratuităţii lui). La acestea se adaugă, desigur, scrisoarea de la un medicul roman care descrie situaţia medicală a solicitantului de viză şi explică necesitatea tratamentului în Statele Unite.

Nici un comentariu pana in acest moment.
Poti fi chiar primul foloseste formularul de mai jos.



Lasa un comentariu