Potopul şi Luna

Corina Lesan la 28 November, 2007

Imagine de pe Lună, obţinută în timpul misiunii Apollo 17NASA a lansat în 1998 programului spaţial selenar Lunar Prospector. Una din concluziile de până acum este că Pamantul şi Luna au caracteristici similare: rocile aduse de Lunar Prospector au fost studiate chimic, iar rezultatele îi îndreptăţesc pe cercetători să afirme că atât Luna, cât şi Pământul au aceeaşi vârstă – 4,5 miliarde de ani – şi că ambele s-au născut la aceeaşi distanţă faţă de Soare, deci, în acelaşi loc.

Istoria lor a fost comună, dar, foarte ciudat, nu există niciun mit, nicio legend străveche, nici vreo poveste sacră în care să fie menţionată prezenţa Lunii, în timp ce despre Soare, planeta Marte sau alte corpuri cereşti există o abundenţă de descrieri străvechi. Se pare că abia dupa marele Potop a fost şi ea “observată” de strămoşii noştri. În legendele din epoca pre-mayasa, bolta cerească este descrisă foarte amănunţit, dar nu se pomeneşte despre Lună decât în cele următoare perioadei Potopului. În cultura multor popoare există mitul Potpului care simbolizează apocalipsa, dispariţia omenirii, dar şi naşterea unei lumi noi.

Grecii au fost primii care au studiat Luna. În secolul III î.Hr., astronomul Aristarchus a estimat distanţa dintre Pământ şi Lună, analizand în timpul unei eclipse umbra lăsată de Pământ pe Luna: 60 de circumferinţe ale Pământului, distanţă pe care au confirmat-o după mii de ani astronomii.

În 1610, Galileo Galilei a construit un telescop performant prin intermediul căruia, pentru prima dată, a observat şi definit zonele întunecate şi luminoase ale Lunii aşa cum sunt ele în realitate: campii şi munţi. El a generat primele teorii care explicau prezenţa Lunii pe orbita Pământului prin captarea ei de către gravitatia Pământului, fenomen care ar fi cauzat şi Potopul.

În 1878, George Howard Darwin, fiul genialului evoluţionist, a emis prima teorie ştiinţifică despre Lună. Ea sună aşa: în vremuri străvechi, Terra avea o mişcare mult mai rapidă în jurul Soarelui decât o are în vremurile noastre. Aceasta, în combinaţie cu gravitaţia Soarelui, a determinat ruperea din planeta noastră a unei bucăţi: Luna. În 1882, Osmond Fisher (geolog) aduce un argument în favoarea teoriei lui Darwin junior: în Oceanul Pacific se află urma lăsată de ruperea/smulgerea imensei bucăţi din Terra. Este şi el susţinător al teoriei conform căreia atunci s-ar fi produs Potopul.

O altă teorie despre Lună aparţine lui Thomas Jefferson Jackson See (astronom) care susţinea că Luna avea, în momentul în care a aparut, o orbită la o distanţa mult mai mare de cea pe care se află de azi şi că un meteorit de dimensiuni enorme a lovit-o, “impingand-o” până a intrat sub influenţa gravitaţiei Pământului, ciocnindu-se cu acesta. Această ciocnire a cauzat cutremure, erupţii vulcanice şi schimbări dramaţice de tem­peratură şi presiune, respectiv Potopul.

Până în prezent, ştiinţa nu poate oferi dovezi certe despre existenţa unui cataclism ce a provocat o inundaţie globală (Potopul) sau a legăturii dintre Lună şi acest presupus eveniment.

Nici un comentariu pana in acest moment.
Poti fi chiar primul foloseste formularul de mai jos.



Lasa un comentariu