Sindromul hiperkinetic cu deficit de atenţie (ADHD)

Corina Lesan la 13 November, 2007

sindromul hiperkinetic cu deficit de atenţie (ADHD)La noi în ţară, de puţin timp se vorbeşte despre sindromul hiperkinetic cu deficit de atenţie (ADHD). Acesta este de fapt o tulburare de comportament care se manifestă prin deficit de atenţie şi dificultăţi în desfăşurarea unei sarcini. ADHD debuteaza în copilarie, dar, în destule cazuri, persistă şi la vârsta adultă. Nedepistarea şi netratarea sindromului poate cauza perturbări semnificative în funcţinonarea socială, şcolară sau profesională.

Nu este cunoscută cu exactitate cauza sau cumulul de cauze ce duc la apariţia acestei tulburării. Studiile de imagistică cerebrală au evidenţiat existenţa unor modificări la nivelul creierului, alterări ale structurii creierului, disfuncţionalităţi ale neurotransmiţătorilor dopamina şi norepinefrina ce sunt implicaţi în controlul atenţiei şi acţivităţii, diferenţe ale activării unor regiuni cerebrale în lobii frontali, responsabile de mecanismele de inhiniţie, ceea ce duce la dificultăţi în inhibarea reacţiilor emoţionale, cognitive şi comportamentale.

Cele mai recente cercetări au scos în evidenţă că ADHD se transmite genetic, de la părinţi la copii, dar că predispoziţia va duce la apariţia ADHD în funcţie de factorii de mediul psihosociali: relaţia părinte-copil, un mediu familial stresant sunt un factori favorizanţi.

Simptomele ADHD sunt:

Neatenţia

  • Deseori nu observă detalii şi fac frecvent greşeli cauzate de neatenţie
  • De multe ori întâmpină dificultăţi cand trebuie sa-şi menţina atenţia concentrată la teme sau la joc, pentru un timp mai îndelungat
  • De cele mai multe ori, cand alţii îi vorbesc dă impresia că nu ascultă
  • Dseori nu urmează întru totul cerinţele celorlalţi şi nu pot finaliza temele sau celelalte sarcini
  • Deseori are greutăţi în organizarea temelor şi a altor activităţi
  • Adesea evită sau respinge activităţile sau temele care ii solicită efort mintal
  • Pierde adesea obiecte necesare (jucării, creione, cărţi)
  • Se lasă uşor distras de stimulii externi
  • Este uituc în activităţile zilnice

Hiperactivitatea

  • Deseori işi mişcă mainile, picioarele sau nu-şi găseste locul pe scaun
  • De multe ori se ridică fără rost de pe scaun
  • Alearga sau se caţără în situaţii în care acest comportament nu este adecvat
  • Are dificultăţi când trebuie să se joace sau să facă diferite activităţi în linişte
  • De multe ori este agitat, are o activitate motorie exagerată, care nu poate fi influenţată de reguli sociale sau de observaţiile părinţilor

Impulsivitatea

  • Deseori răspunde fără să aştepte ca întrebarea să fie complet formulată
  • Are dificultăţi în a-şi aştepta rândul la joc sau în alte activităţi de grup
  • Frecvent îi întrerupe şi ii deranjeaza pe ceilalţi
  • Deseori vorbeşte foarte mult, fără să-i pese de constrângerile sociale

Acestea fac parte din comportamentul normal al copilului de vârstă preşcolară, ceea ce face complicată depistarea ADHD, dar se accentuează şi devin evidente odată cu începerea şcolii deoarece încep să fie solicitate acele abilităţi cognitive şi socio-emoţionale de independenţă, autonomie şi funcţionare socială care în cazul copiilor cu ADHD nu sunt deloc punctele lor tari.

Între 13-18 ani, tulburarea pare că este relativ stabilă, dar, dacă nu se intervine terapeutic, problemele pot persista, astfel că se vor continua şi la vârstă adultă producând dificultăţi de concentrare, de planificare şi finalizare a unei activităţi.

Majoritatea adulţilor cu ADHD au probleme atât în familie, cat şi la locul de muncă; prezintă frecvent o stima de sine scăzută şi frustrare (rata divorţurilor, a tabagismului, alcoolismului sau abuzului de droguri este mai mare la persoanele cu ADHD). Unii adulţi ajung să constate că suferă ei înşişi de ADHD doar după ce acest diagnostic a fost depistat la copilul lor.

Este indicat să se apeleze la persoane competente în depistarea şi tratarea acestei tulburări după o atentă examinare a copilului pe parcursul mai multor vizite repetate la specialist şi a unui interviu amănunţit cu părinţii. Cei care pot pune diagnosticul ADHD şi prescriu tratamentul adecvat sunt medicul de familie, medicul neurolog sau psihiatrul, iar cei care acordă servicii de psihoterapie şi consiliere psihologică sunt psihologul, psihoterapeutul comportamental, asistentul social, specialistul în consiliere psihologică, terapeutul de familie.

1 Comment so far

  1. rast November 13th, 2007 2:39
     

    Afectiunea este oarecum nou definita in psihologia moderna. Deficitenta de atentie a fost studiata de anumite civilizatii mai vechi. Toltecii, de exemplu. Cartile scrise de Carlos Castaneda descriu multe idei despre aceasta deficienta. In cartile lui apare, ca drept cauya, dialogul interior… faptul ca persoana este intr-un permanent dialog cu el insusi… re-traind amintiri sau facand scenarii de viitor.
    Mai este si Eckhart Toll, german, cu o carte tradusa in Romania, Puterea Prazentului.

Lasa un comentariu