MM Stoica + Cristian Borcea = înjurături şi pumni

Corina Lesan la 01 November, 2007

În timpul partidei de miercuri, dintre echipele de fotbal Unirea Urziceni şi Dinamo, Mihai Stoica, preşedintele Unirii Urziceni, şi Cristian Borcea, preşedinte la Dinamo, s-au îmbrâncit în tribuna oficială. Se pare că totul a pornit de la supărarea aprigă a lui Stoica din momentul în care arbitrul Kovacs l-a eliminat pe Gomez.

Era minutul 40 şi tabela de marcaj arăta 0-0, când Ricardo Gomez a avut o intrare foarte dură la Gabriel Boştină: l-a lovit cu talpa în zona gâtului. Arbitrul Istvan Kovacs i-a acordat direct cartonaşul roşu lui Gomez, ceea ce a determinat banca tehnică a ialomiţenilor să protesteze vehement. Valeriu Bordeanu, alt jucător dinamovist care a protestat faţă de acordarea acelui cartonaş roşu a primit şi el un cartonaş galben.

Drept urmare, tehnicianul Dan Petrescu le-a făcut semn jucătorilor să se îndrepte spre vestiare. Fotbaliştii nu l-au ascultat şi şi-au reluat locurile în teren. Dan Petrescu a părăsit totuşi, de unul singur, suprafaţa de joc, deşi nu fusese eliminat de către arbitru.

Arbitrul central a fost însă nevoit să-l elimine din zonă pe preşedintele Unirii Urziceni, Mihai Stoica, deoarece acesta şutase o minge spre banca tehnică dinamovistă. Arbitrul Kovacs i-a acordat lui Mihai Stoica trei minute pentru a părăsi terenul, urmând să întrerupă jocul dacă acesta nu-I respecta decizia.

Oficialul ialomiţean s-a hotărât într-un târziu să părăsească terenul, dar, înainte de asta s-a uitat spre tribuna oficială şi a adus înjurii preşedintelui executiv al dinamoviştilor Cristian Borcea. Nu s-a mulţumit cu atât. Chiar a mers până la locul din tribuna oficială unde se afla Borcea, intrând înjurând în loja oficială.

Din primele informaţii, se pare că Borcea şi Walter au sărit la bătaie, astfel că oficialul grupării din Urziceni a ieşind în pierdere şi din acest incident. Impresarul Victor Becali, aflat în loja dinamoviştilor, a aplanat conflictul.

Nici un comentariu pana in acest moment.
Poti fi chiar primul foloseste formularul de mai jos.



Lasa un comentariu